Despre normalitate în sistemul educațional finlandez

Disclaimer: Aceasta nu este o postare despre miracolul educației finalndeze, despre cum ei sunt buni și noi nu, ci este rezultatul unor constatări personale după o săptămână de observare directă a modului în care se concretizează educația într-un mic sătuc finlandez. Am decis să scriu aceste rânduri deoarece Finlanda este considerată acest Sfânt Graal al educației, însă nu multă lume, aici incluzându-mă, înțelege ce este atât de diferit și care este rețeta secretă.

Făcând parte dintr-un proiect Erasmus + alături de profesori de școală din 6 țări Europene, am avut șansa să vizitez Finlanda și să observ timp de o săptămână ce înseamnă școala în Muuruvesi, un sat de 800 de persoane din centrul Finlandei. Copii venind în costume de ski la școală, petrecându-și orele într-o ținută care aduce mai degrabă a îmbrăcăminte de casă, purtând doar șosete în școală și umblând liberi prin clasă în timpul orelor în clase formate din 5-7 elevi … nimic dintre aceste lucruri nu se asemăna cu ceea ce știam eu că înseamnă școală. Cum se poate ca un astfel de sistem să dea rezultate atât de bune?

Observând și punând întrebări am aflat de ce. Nu voi începe cu descrierea sistemului propriu-zis ci cu ceea ce am identificat eu ca fiind cauzele care duc la rezultate excepționale.

Concepția despre educație

În primul rând, ca în orice alt aspect al vieții socio-economice, este vorba despre stimuli, competitivitate și concepțiile societății. Toate articolele în limba română despre învățământul finlandez încep prin a aduce o apologie faptului că educația este gratuită. Eu nu cred că este vorba despre asta. În Finalnda educația este importantă. Da știu, oriunde educația este importantă, teoretic. Dar în Finlanda educația este atât de importantă încât societatea ca întreg este dispusă să cheltuie 9301euro/elev/an. Nu vorbesc aici despre sustenabilitate sau stat asistențial. Indiferent că educația este gratuită sau nu, banii aceia vin tot de la contribuabili. Nu știu dacă toți sunt de acord sau nu, nu spun că e bine că toată lumea contribuie (poate nu e bine), dar ideea este că la nivel de societate există o concepție pro-educație. Oamenii cu care am vorbit înțeleg că este important să investești în educație pentru a evita probleme care apar atunci când societatea nu este educată.

Consecvent cu acest aspect este faptul că societatea apreciază cariera de profesor. Aceste două lucruri fac ca profesorii să fie bine plătiți, iar cererea și oferta ne spun că acest lucru va atrage competiția.

Profesori

Profesorii în Finlanda sunt într-adevăr foarte bine pregătiți. Cum majoritatea își dorește o carieră în învățătmânt, ajung să fie profesori doar cei din top 10% absolvenți de studii superioare. Comparația cu România în privința aceasta nu ar face decât să ne întristeze. Dacă tot suntem la capitolul comparații, asigurarea calității în învățământ nu există. Sau cel puțin așa pare. Nu există inspectorate, evaluări profesorale, programe de dezvoltare personală și examene excesive. Cum se asigură că profesorii sunt buni? Simplu. Ca director de instituție, tu ești cel mai în măsură să vorbești cu elevii și părinți și să te asiguri că sunt mulțumiți de procesul educațional și să iei măsuri în caz contrar.

Curriculum național

Da. Există. Însă acesta este un ghid care este ulterior filtrat de consiliile locale care se preocupă de școlile din district, care îl adaptează pentru a se potrivi specificului zonei, iar apoi de profesor, care se asigură că livrează un conținut util, valoros și ușor de înțeles către elevi. Spre exemplu, dacă școala se situează într-o zonă montană, profesorii pot decide ca unele materii (inclusiv matematica) să fie studiate în natură. Mai mult decât atât, accentul este pus pe fenomen și nu pe subiect. Așadar, apa poate fi studiată din diverse perspective, conceptele devenind astfel mai ușor de înțeles de către elevii care pot face corelații interdisciplinare.

Materii

Nu voi înșira toate subiectele studiate însă vă voi da câteva hint-uri. Eitcă sau religie, Arte vizuale, Crafts, Home economics, artistical and pratical elective subjects. Da, copiii învață să folosească o mașină de cusut, eventual să grădinărească, să gătească, fie că vor face vreodată sau nu asta. Toți copiii, fete și băieți. Culmea, le place. Pe lângă asta, am asistat la o oră în care ghici ce, învățau să folosească green screen, adică se pozau cu tabletele pe un fundal verde și apoi editau pozele plasându-se în diverse imagini cu peisaje, luate de pe internet. În clasa a IV-a. O să vă întrebați la ce le trebuie asta? Păi poate nu le trebuie, dar se distrau învățând că gadget-urile pot fi folosite și la altceva decât jocuri și Facebook și își dezvoltau un set de abilități utile pentru generația digitală.

Timp

Finlandezii au înțeles că timpul copiilor este important și că uneori cea mai importantă componentă a creării unei personalități armonioase este aceea de a lăsa copiii să fie copii. Astfel, zilele de școală sunt scurte, iar temele foarte puține. Din cele 5 ore de școală, copiii își petrec minim o oră pe zi afară. În școala vizitată, toți copiii ieșeau afară în cele 10 minute de pauză, să se joace, la -20 grade. Își puneau rapid costumul de ski, luau crosele de floor ball și se jucau un fel de lacrosse cu mingea sau se dădeau pe derdeluș, sau patinau ori skiau în curtea din spate a școlii pe lacurile înghețate. Făceau asta singuri dar supravegheați, fără să le spună nimeni, fără să se certe sau să se împingă și mai ales, fără să întârzie la următoarea oră.

Fun-facts:

• există examen de admitere la liceu, dar dacă elevul nu a simțit că a dat tot ce putea mai bun, există posibilitatea de a repeta examenul
• elevul poate absolvi liceul în 2-4 ani, în funcție de nivelul de pregătire
• școlile folosesc Office 365, Moodle și alte resurse ITC în cadrul orelor
• copiii nu stau în bănci și scriu, ci vorbesc între ei și se mișcă prin clasă în timpul orelor
• profesorii nu prea predau, iar copiii pun întrebări și învață vorbind
• când vine cineva în vizită, elevii nu au ore pregătite, ci se comportă normal, ba chiar nici nu sunt deranjați sau stânjeniți de faptul că cineva străin îi privește
• elevii sunt foarte comunicativi și bine crescuți. Se așează la coadă la masa sau la urcarea în autocar unul în spatele celuilalt, formând o buclă, fără să se îmbrâncească, împingă, fără să vorbească tare sau să îi perturbe pe ceilalți. Toate astea fără să le spună nimeni nimic.
• școala le propune activități de tip business school, adică zile în care copiii vând mâncare preparată de ei, băuturi sau obiecte realizare de ei părinților, profesorilor și altor vizitatori, banii adunați folosindu-i ulterior pentru excursii.
• au telefoane, dar nu le folosesc. O să spuneți că la școală nu au voie. Așa este, dar nici când am fost cu ei în excursie în Kuopio (pentru a patina pe un lac înghețat), nu au simțit nevoia pe drum să se joace pe telefon, ci dimpotrivă, se jucau cu solnița realizată cu o zi în urmă la școală.
• comunitatea se implică în procesul educațional, sprijinind financiar activitățile școlii. Satele și comunele nu au primării sau alte instituții locale, ci sunt coordonate de consilii care se află de multe ori la sute de km depărtare. Astfel, comunitățile se administrează mai mult singure și investesc, mână de la mână pentru diverse proiecte locale pe care le consideră benefice, iar educația și școala sunt întotdeauna avute în vedere.

Secretul educației finlandeze este că nu există niciun secret. Este un sistem bazat pe încredere și responsabilitate, elemente de bază ale oricărei comunități funcționale, dar pe care, unii dintre noi, nu le avem sau nu le mai avem. Nu am văzut nicăieri elevi atât de neatinși de stresul cotidian. Elevi care chiar și după școală, vin în zona școlii pentru a se juca. Elevi care vin și te iau în brațe chiar dacă nu te cunosc.

Elevi care zâmbesc și sunt fericiți.