Uncategorized

La mulți ani, România!

MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș.

De ziua României ne mândrim cu fel și fel de lucruri pe care le-au făcut niște români, pe care, nu-i cunoaștem și la al căror succes n-am contribuit cu nimic. 

Chestia asta cu „mândru” că sunt român mă termină. De ce trebuie mereu să ne mândrim cu ceva? Mai ales cu ceva ce nu ține de noi. E meritul tău că te-ai născut român, ca să fii mândru de asta? Nu.

Poți să fii mândru că ai făcut ceva util pentru tine, familia, prietenii tăi sau pentru societate. Poți să fii mândru că ai contribuit la bunăstarea cuiva, sau că ai realizat ceva în viață.

Dar să fii mândru pentru ce au făcut Brâncuși, Eminescu, Coandă, Comăneci, Hagi sau Halep mi se pare cel puțin ciudat. Asta dacă nu cumva i-ai sprijinit moral, psihologic sau financiar și datorită ție au ajuns acolo. Nu. Poți să îi apreciezi, să îi respecți și eventual să le fii recunoscător pentru că au pus România pe hartă în diverse domenii. Însă meritul rămâne al lor, eventual al famililor și prietenilor lor. Nu e meritul meu sau al tău ca să ne mândrim cu asta. Mă bucur că există români care fac lucruri mărețe, dar mă bucur și mai tare dacă reușesc să contribui eu, personal, cu ceva la bunăstarea societății, oricare și oriunde ar fi aceasta.

De 1 Decembrie haideți să ne gândim la cum putem face noi ceva pentru noi și eventual, pentru România. Aducem un bine mult mai mare „țării” dacă facem o faptă bună, dacă ajutăm cu ceva, dacă sprijinim vreo inițiativă educativă, civică sau contribuim financiar la construirea unui spital. Aducem un bine mult mai mare națiunii dacă suntem cinstiți și ne facem treaba, oricare ar fi ea, cu simț de răspundere. Sau dacă ne comportăm civilizat în societate. Sau dacă judecăm mai puțin.  

E frumos că unii oameni fac lucruri mărețe. Dar dacă vreți să aveți un motiv real de mândrie, implicați-vă și voi în realizarea lor. Așa cum puteți. Prin ce faceți în fiecare zi. Așa putem face o țară de care, dacă doriți, „să fim mândri”. 

La mulți ani tuturor românilor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *