Citeam de curând într-o postare a lui Bogdan Glăvan că 74% dintre români, deopotrivă tineri și vârstnici, consideră că firmele fac prea mult profit. Studenți, antreprenori, liberi profesioniști, toți s-au coalizat împotriva acestui dușman periculos care este banul. Dacă e prea mult, e prea mult. Mă întreb oare când este „suficient” profit, de bun-simț, ca să nu bată la ochi și să nu supere lumea.
Pe o notă mai serioasă, mă îngrijorează acest lucru. Cum și de ce am ajuns să ne împotrivim atât de tare bunăstării unora. Explicațiile sunt probabil multiple, însă eu aș miza pe câteva aspecte.
În primul rând este vorba despre o nefericită istorie economică recentă, în timpul căreia mulțimile au văzut cum capitalismul mult așteptat a trecut direct prin fața ochilor lor și s-a oprit direct în buzunarele unora. Din păcate, timpul avea să ne arate că nu prea era capitalism. Aici vorbesc despre căderea comunismului în România și acumularea rapidă de capital de către unii și alții cu relații pe ici pe colo, cu informații și cu o poziție strategică bine calculată. Așadar, nu ne miră faptul că toată lumea urăște oamenii și firmele care fac bani. Au făcut/furat ei ceva să ajungă acolo, nu?! Ei bine, cu excepția celor amintiți mai sus, care din păcate sunt și ei mulți, alții au făcut și ei ceva, într-adevăr, au venit cu idei, au muncit și au riscat. Unii au câștigat, alții au pierdut. Așa e jocul!
Tabu-ul corporațiilor străine
În imaginarul colectiv românesc, străinul este și va rămâne probabil mult timp de acum înainte, un personaj negativ, bine conturat și care, vrea întotdeauna să acumuleze foloase necuvenite de pe urma săracei protagoniste, România. Ne facem alimentarea zilnică cu bunătățuri de la Mega Image, dar suntem vocali împotriva corporațiilor străine exploatatoare. Locale, naționale sau multinaționale, de fapt nu contează. Dacă ne oferă un serviciu bun, atunci vor prospera cu ajutorul nostru. Frumusețea în a face parte dintr-o societate capitalistă este libertatea de a alege, existența diversității și competiția. Ca și consumatori, avem dreptul de a înclina balanța în funcție de ce ne place, de a modifica cererea și de a genera produse și servicii de calitate, mai ieftine și mai bune. Îți plac produsele locale, ești liber/ă să le cumperi și să încurajezi producătorii români. Mai mult, ești liber/ă să le sugerezi și altora să facă la fel și poate așa vei schimba ușor ușor lumea după cum îți place ție.
Educația
Din păcate, business-ul nu face parte din categoria meseriilor respectate și demne de a fi insuflate copiilor la școală sau acasă de către părinți. Poveștile pe care le spunem nu sunt despre oameni creativi care își pun în practică ideile, ajută alți oameni și devin bogați. Poveștile noastre sunt despre umilință, supunere și mândrie.
Păi și când lucrurile stau așa, să ne mai mirăm că suntem pe locul 45, sub Kazahstan și Rwanda în Ease of Doing Business Rank, 64 la Starting a Business și fiți atenți/te, 150 la Dealing with Construction Permits?! Dacă și oamenii de afaceri sunt împotriva profitului, atunci cine să mai poată promova idei de dreapta care să stimuleze dezvoltarea unei economii competitive. Dacă nu ne plac oamenii care fac bani, cum și de ce să creăm un mediu prielnic pentru ei? Cine să genereze locuri de muncă dacă marile corporații pleacă pentru că România nu e atractivă din punct de vedere al costrurilor? Ne place sau nu, cineva trebuie să se murdărească pe mâini și să încerce să schimbe ceva. Eu aș paria pe educație. Dar ca ea să meargă, este nevoie de sprijin, iar când spun sprijin nu mă refer la declarații nefondate ci la stimularea antreprenoriatului în rândul tinerilor. Da, a antreprenoriatului ăla adevărat, cu idei, investiții și risc. Cu oameni reali, nu cu statul!
